Proiectul Predoiu, blocat de haosul din Orientul Mijlociu
Cum se explică anularea schimbării Guvernului Bolojan, deși era dată ca iminentă?
În politica românească, puține nume circulă cu atâta discreție și ambiție ca cel al lui Cătălin Predoiu. Vizita sa din februarie 2026 la Washington, mandatată explicit de premierul Ilie Bolojan, părea un semnal clar: validarea unei remanieri majore de către SUA, eventual cu Predoiu în prim-plan – fie ca șef SRI, fie chiar prim-ministru interimar. Întâlnirile cu Kash Patel (FBI), Tulsi Gabbard (ODNI) și Pamela Bondi (procuror general) nu erau simple protocoluri; ele conturau un profil pro-american solid, menit să legitimeze ascensiunea sa într-un moment de tranziție guvernamentală vehiculată intens în presă. Jurnaliști și politicieni vorbeau de iminența căderii guvernului Bolojan, cu Predoiu ca pion cheie. Dar, brusc, tăcere. Nimic. Ce s-a întâmplat?
Situația de la București rămâne nelămurită tocmai pentru că planurile s-au evaporat. Cooperarea MAI-FBI anunțată pompos – task force-uri, școli la Quantico – n-a progresat vizibil până în aprilie 2026 iar, între timp, Gabbard și Bondi au intrat în dizgrația lui Donald Trump și nici Patel nu se simte mai bine, ceea ce a erodat rapid capitalul de imagine al lui Predoiu. Protectorii săi interni au rămas în joc, dar oportunitatea externă s-a prăbușit. Aici intervine speculația cu potențial exploziv: vizita lui Predoiu nu era doar despre cariera personală, ci despre căutarea aprobării americane pentru o rocadă la vârf. Doar că asta ar fi destabilizat coaliția PNL-PSD exact când România devenea pivotală din punct de vedere militar. SUA aveau nevoie de stabilitate la București, nu de haos guvernamental – acordul tacit pentru bazele de la Deveselu, Mihail Kogălniceanu sau Câmpia Turzii devenise prioritar în perspectiva escaladării din Iran.
Războiul din Iran, declanșat la începtul lunii martie și tensiunile interne din administrația Trump explică perfect blocada. Trump 2.0, confruntat cu fisuri în propriul cerc și criza de la Pentagon, nu putea risca un București zdruncinat, expus influențelor rusești sau chineze în plină criză Orientul Mijlociu. România, flanc estic NATO, trebuia să rămână ancoră stabilă: Predoiu, cu relațiile sale acum compromise, devenea un risc, nu atuu. Schimbarea guvernului Bolojan, atât de iminentă în februarie, s-a blocat nu din jocuri PSD-interne, ci din recalibrare geopolitică. Bolojan a înțeles semnalul: pasul înapoi, stabilitatea e prioritară.
Perspectivele lui Predoiu? Nule pe termen scurt. Director SRI cere expertiză operațională pură, nu networking erodat; și uite-așa posibilul premier interimar riscă imaginea de “veșnic ministru” fără bază electorală. Profilul său discret, tehnocrat pro-occidental, îl face util la Interne, dar nu suficient pentru vârf. “Proiectul Predoiu” a fost un pariu pe SUA pre-Iran – acum e un caz clasic de timing greșit. Comunitatea de informații din România știe: tăcerea ascunde alte calcule care primesc prioritate absolută. Bucureștiul a scăpat de o criză internă tocmai când lumea se aprinde în Est.
Susține-mă cu o cafea aici: